fbpx
maria tanase

Ziua când Pasărea Măiastră s-a oprit din cântat. Maria Tănase: „Amintirea să se scrie/ Pentru ţara mea iubită/ Şi pe piatra de mormânt/ părăsită”

Maria Tănase le-a avut pe toate. Dar periodic. Cum avea bani, cum îi risipea – pentru ea, dar mai ales pentru cei din jur, străini cel mai adesea. Avea haine haute couture, blănuri, cojoace şi două piane. Avea un Chrysler şi un şofer – pe nea Iordache. Şi o întreagă colecţie de tot ce înseamnă obiect din tradiţia românească. Se muta des şi rar lua cu ea mobila din casă – cei apropiaţi spun că Maria avea o aşa mare pasiune pentru designul interior încât muta mobila şi celor pe care îi vizita. Cu Eliad a locuit lângă Cişmigiu, apoi, războiul a prins-o pe strada Vasile Conta, Calea Victoriei nr. 2 şi strada Pictor Arthur Verona. Maria nu a avut o viaţă lungă, dar s-a mutat cât pentru şapte vieţi: strada Dimitrie Sturdza, Brezoianu, Bulevardul Coşbuc, strada Lucaci, strada Traian, strada Dimitrie Onciu. Ultimul ei refugiu l-a avut pe strada Popa Nan, la nr. 32.

Deşi era printre cel mai bine plătite vedete din Bucureşti, Maria a fost aproape întreaga viaţă datoare. Şi, culmea, datoriile le făcea pentru a-i ajuta pe alţii. Aducea soldaţii de pe stradă la Capşa şi îi punea la masă, lăsându- i să-ş i cumpere în contul ei ce le dorea inima. Când lucra la teatru, avea cabina plină de flori – şi o chema mereu pe Mariţa, florăreasa, să ia din ele şi să vândă. Oamenii care au cunoscut-o spun că îşi dădea haina de pe ea pentru alţii, la propriu: în turneul din Bulgaria a chemat o balerină la garderoba sa şi i-a spus să îşi aleagă trei rochii. Altădată, în prag de iarnă, abia ce luase salariul şi îşi făcea planuri să-ş i cumpere cizme, palton şi lemne. Când a ajuns acasă, vecinii ei mai săraci erau pe stradă: o mână de copii îmbrăcaţi sărăcăcios şi înfometaţi. Maria i-a luat la magazin, le-a cumpărat cele necesare, iar restul de bani i-a dat tatălui lor să aibă de lemne. Pe bileţele scrise cu ruj le permitea studenţilor să intre gratis la spectacolele ei. Maria era şi un om cu „prinţipuri”: aflată într-un turneu, i s-au oferit 25.000 de lei ca să cânte la o nuntă. Şi cu toate că suma reprezenta aproape trei sferturi din datoria pe care o avea, Maria a refuzat: „Să n-am de pâine, şi nu cânt la nuntă”.

Aşa a fost Maria, îi plăcea să facă suflete fericite. Tot ce avea mai de preţ a vrut să dea mai departe – muzica, banii, pe ea însăşi. Nu degeaba a fost şi profesoară şi şi-a dorit să înfiinţeze la Târgu-Jiu o şcoală de artă populară; în 1962 cere Ministerului Învăţământului şi Culturii să fie transferată de la Teatrul Satiric-Muzical „Constantin Tănase” la Taraful Gorjului, prezentând în cererea ei planul didactic. Un an întreg a făcut naveta Bucureşti–Târgu-Jiu, doar din dragoste pentru folclor.

Ultimul an din viaţa Mariei Tănase a fost un continuu dute- vino între catedră, televiziune (de-acum), spectacole. Plănuise un turneu de 75 de zile împreună cu Taraful Gorjului.

Citește continuarea pe www.historia.ro