fbpx
sfantul ilie

Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc, celebrat la 20 iulie

Sfântul proroc Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă, este sărbătorit de creștinii ortodocși luni, 20 iulie. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.

Ilie s-a născut în Galaad, de cealaltă parte a Iordanului, care se învecinează cu Arabia şi cu cetatea Tesvi. De la numele acestei localităţi se trage şi numele său, Ilie Tesviteanul. A trăit pe vremea lui Ahab, regele al Regatului Israel, ce avea reşedinţa în ţinutul Samariei.

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani î. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

Sfântul Ilie era fiul lui Sovac, din seminţia lui Aaron. Este considerat „cel mai mare între proroci, mustrător al împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitor al prorocilor mincinoşi, făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare”.

Sfântul Ilie și carul de foc de pe cer

Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau.

Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.

Regele Ahab, în vremea căruia ar fi trăit Ilie, s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria. Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege şi de a întoarce de la închinarea la zei poporul care se tăvălea în necurăţie şi aducea pe fiii săi jertfă diavolilor (zeului Moloh, zeul fericirii, îi erau aduse drept jertfe copii sacrificaţi prin ardere).

Citește mai mult pe www.digi24.ro