fbpx

Samsung a prezentat cel mai ieftin smartphone 5G al companiei

După smartphone-ul pliabil Galaxy Z Fold2, prezentat, care costă 2.000 de euro, Samsung le aduce aminte utilizatorilor că vinde şi telefoane mai ieftine, chiar dotate cu 5G.

Într-un anunţ de forţă, în care se regăsesc mai multe produse noi, Samsung a prezentat, extrem de succint, un smartphone cu 5G din gama de mijloc, numit Galaxy A42 5G, despre care oficialii companiei au spus că va fi cel mai ieftin telefon Samsung cu 5G.

Cât de ieftin va fi în realitate acest dispozitiv, se va afla abia spre finalul anului, când va ajunge pe piaţă. Reprezentanţii companiei au evitat să ofere preţul cu care viitorul smartphone va fi comercializat.

Nici în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice cei de la Samsung nu au fost mai generoşi. Au spus doar că are un ecran OLED de 6,6 inch şi va fi disponibil doar pe negru.

Ecranul OLED reprezintă un aspect interesant în sine, pentru un telefon din clasa de mijloc. Această tehnologie a fost până acum în apanajul flagship-urilor care gravitează în jurul a 1.000 de euro şi ne face să credem că A42 5G va fi plasat în partea superioară a gamei midrange – adică va fi ceva mai scump decât media, probabil la peste 2.000 – 2.500 de lei.

Citește mai mult pe news.ro