fbpx

Proiect inovator al unei echipe de informaticieni ieșeni destinat viitorilor medici

Studenţii medicinisti vor putea participa, din toamnă, la cursuri de Inteligenţă Artificială (IA). Cursul este opţional, fiind primul proiect din România de IA în medicină implementat în cadrul universitar medical. Tematica propusă vizează, printre altele, introducere in IA, tehnici şi instrumente Machine-Learning pentru non-programatori cu aplicare în medicină, Data Science in medicină, dar şi impactul IA în diagnosticul, tratamentul şi prevenţia cancerului, IA în imagistica medicală sau robotică în medicină.

Studenţii se vor familiariza, astfel, cu situaţia actuală din lume privind implementarea IA în medicină (atât în mod general, cât şi particularizat pe domenii medicale) şi vor cunoaşte principiile care stau la baza algoritmilor de diagnostic, tratament şi prognostic care folosesc IA.

Cine vor fi lectorii cursului

Lectori asociaţi sunt conf.dr. Adrian Iftene, decanul Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof.dr. Marin Fotache, şeful Catedrei de Informatică Economică, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din Iaşi, Eugen Buşoiu, fondatorul IAŞI AI, Florin Cardasim, fondatorul CodeCamp şi director regional Microsoft/software architect – România, la care se alătură dr. Radu Crisan Dabija, şef lucrări în cadrul UMF Iaşi, şi Iolanda Valentina Popa, informatician, medic specialist, doctorand UMF Iaşi.

Iniţiatorul proiectului, Alexandru Burlacu, medic primar cardiolog în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi şi şef lucrări la UMF Iaşi, arată că prin intermediul cursului se vor prezenta soluţii de IA în diversele patologii medicale şi se va facilita utilizarea conceptelor pentru viitoarele proiecte de cercetare ale studenţilor/viitorilor medici. Obiectivul cursului nu este doar unul ştiinţific şi academic, spune medicul, ci şi de formare „de oameni plini de compasiune şi comunicare profundă”. „Dezvoltarea şi implementarea în cadrul UMF Iaşi a cursului de IA reprezintă o dorinţă mai veche de-a mea, care porneşte de la un exemplu dat de Eric Jeffrey Topol, cardiolog, om de ştiinţă şi autor american. Profesorul spune că cea mai mare oportunitate oferită de IA nu este reducerea erorilor, a volumului de muncă sau chiar vindecarea cancerului, ci este oportunitatea de a restabili conexiunea şi încrederea între pacienţi şi medici. Nu numai că am avea mai mult timp să ne reunim, permiţând o comunicare şi o compasiune mult mai profunde, spune Topol, dar am fi capabili să reînnoim modul în care selectăm şi instruim medicii, iar eu îi împărtăşesc viziunea. (…) De asemenea, am realizat că foarte mulţi tineri îşi doresc să înveţe mai multe despre domeniul acesta, iar prin intermediul cursului studenţii de la UMF Iaşi vor avea ocazia să se familiarizeze cu situaţia din lume privind implementarea IA în medicină, care pe viitor va schimba paradigma actuală. Am constatat că în România există un zid între sectorul medical şi sectorul IT, nu se comunică suficient. Deşi interesul este mare, în rândul tuturor, totuşi ţara noastră a rămas în urmă la acest capitol. Ne propunem să reducem decalajul”, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” medicul Alexandru Burlacu.

Citește continuarea pe www.ziaruldeiasi.ro