fbpx
octavian paler

Octavian Paler – un rătăcitor în vremea paradoxurilor

Pe data de 2 iulie, s-au împlinit 94 de ani de la naşterea lui Octavian Paler, scriitor, jurnalist, editorialist, critic și eseist, un om care s-a remarcat prin bogata sa cultură şi prin poziţii tranşante asupra aspectelor privind societatea românească, înainte şi după anul 1989.

Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, la Lisa, județul Făgăraș (actualmente în județul Brașov), într-o familie de ţărani, fiind fiul lui Alexandru și al Anei.

Despre perioada copilăriei, Paler rememora, peste ani: „N-am avut, când eram mic, nici o jucărie. În Lisa nu funcţiona obiceiul ca părinţii să le dea copiiilor jucării. Singurul răsfăţ de care am avut parte se întâmpla dimineaţa când tata îşi apropia obrazul de obrazul meu… ceeea ce mă făcea fericit.”

A urmat școala primară în satul natal, apoi, între anii 19037-1944, a fost admis ca bursier la Colegiul Spiru Haret din București.

Deşi a părăsit localitatea natală, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper moral şi imagine mitologică a copilăriei, pentru tot restul vieţii.

În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut un conflict cu George Șerban, directorul școlii, nimeni altul decât unchiul său, fratele mamei. Drept urmare, a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultimul an de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. S-a remarcat prin pasiunea cu care a studiat filosofia, latina şi elina.

În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laude.

Mai târziu, în vara aceluiaşi an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu.

Între anii 1945-1949, urmează, simultan, cursurile Facultății de Litere și Filosofie și pe cele ale Facultății de Drept din București.

După absolvire este recomandat de Tudor Vianu, pentru a primi un post la catedra de Estetică, însă Octavian Paler va declina oferta, întreptându-se către Radiodifuziune.

Între  anii 1949 – 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română, unde a fost corespondent special, apoi redactor şef adjunct la redacţia culturală.

Despre prima lună de lucru la Radio, Paler rememora, peste ani: „În ziua în care am încasat prima leafă la Radio, în aprilie 1949, m-am suit într-un taxi și l-am rugat pe șofer să mă ducă la Capșa. Acolo, i-am cerut să mă aștepte în fața restaurantului, asigurându-l că-i va fi plătită așteptarea, iar eu am intrat la Capșa (pentru prima oară!), m-am așezat la masă și am comandat un prânz din care n-a lipsit nimic pentru a mă simți un burghez respectabil. Până atunci, nu mâncasem niciodată servit de un chelner stilat, care-și ducea mâna la spate când turna în pahar. La sfârșit, după ce am plătit, m-am suit în taxiul care mă aștepta și i-am zis șoferului să mă ducă pe strada Tufelor. (…) În clipa în care am coborât din taxi, toate gâștele și rațele de pe strada Tufelor au intrat în panică, iar vecinii au ieșit pe la porți.”

Citește continuarea pe www.rador.ro