fbpx
Foto - arhiva personală

Irina Schrotter:„Mă simt ca la 35 de ani, mă com­port ca la 45, dar ştiu că am 55!”

Criza provocată de pandemie se resimte poate şi mai acut în viaţa unui antreprenor cu sute de angajaţi, aşa cum este Irina Schrotter. O criză venită la 30 de ani de când a fondat brandul de haine care îi poartă numele. Ar fi trebuit, aşadar, să fie o perioadă solidă, de stabilitate, dar viaţa îi lansează o provocare pentru care Irina spune că are energia de la 35 de ani, dar înţelepciunea celor 55 de ani împliniţi luna trecută. Şi o provocare în care sunt mari şanse să îl aibă aliat chiar pe fiul ei, care a studiat Economia la Milano.

Cum a fost pentru tine personal această perioadă de izolare?

Irina: Complicată, plină de îngrijorări, de la cele legate de sănătatea celor dragi, a mea, a colaboratorilor, până la încercarea zilnică de a înţelege, de a anticipa şi de a face strategii pentru diverse scenarii. Nu aş folosi trecu­tul, pentru că încă ne aflăm în plină criză atât medicală, cât şi economică şi, din păcate, ne lipseşte total experienţa unui asemenea precedent. Adevărul este că această perioa­dă şi riscul la care ne supune pe toţi acest virus ne-a schimbat şi ne schimbă în conti­nuare obiceiurile, priorităţile, preferinţele şi habar nu are nimeni cum se vor aşeza toate acestea atunci când pericolul va fi trecut. Mă îngrijorează cel mai tare lipsa unei explicaţii ştiinţifice a modului în care s-a transmis acest virus la om, ceea ce va atârna foarte greu în economia încrederii şi va putea rede­sena viaţa noastră socială, econo­mică şi nu numai pe termen scurt şi mediu cel puţin.

Ce ţi-a lipsit cel mai mult în această perioadă?

Socializarea. Omul este o fiinţă socială. E aspectul cel mai important, care cântăreşte cel mai greu în evaluarea stării noastre de bine. Şi lipsa de activitate fizică, deşi nu sunt deloc o persoană sportivă. Nu fac sport şi sunt într-o permanentă dietă… (râde) Simt, însă, că această perioadă a dăunat mult or­ganismului nostru. Probabil de aici şi nerăb­darea oamenilor de a se elibera de această izolare, de a scapa de disconfortul distanţării sociale. Pericolul, din păcate, nu a trecut şi e nevoie de multă înţelepciune şi inteligenţă atât din partea guvernanţilor, cât şi din par­tea populaţiei pentru a găsi mixul acceptabil de distanţare şi socializare. Altfel, lucrurile se pot complica şi pot genera efecte greu de balansat ulterior.

Dar pe planul business-ului cum a fost? Ce s-a întâmplat cu fabrica ta de la Iaşi, cu 700 de angajaţi, în această perioadă?

Am aplicat pentru certificat albastru pentru fabrica în care se produce linia care îmi poartă numele (n.r. acordat companiilor cu activitatea întreruptă) şi certificat galben pentru fabrică în care lucrez lohn (n.r. acor­dat companiilor cu încasări scăzute cu mini­mum 25%). A fost şi este încă greu de înţeles încotro ne îndreptăm. Foarte complicat pen­tru angajaţi, pentru că le-au scăzut foarte mult veniturile. Incert în continuare, pentru că în industria noastră greul abia urmează. În august/septembrie vom vedea dacă vom mai avea comenzi, iar o viziune mai aproa­pe de realitate vom avea, probabil, începând din decembrie încolo. Aşadar, deocamdată, rezistăm. Fără o perspectivă clară sau vreo certitudine, ca toate industriile care au fost afectate de această pandemie.

Ce se va schimba în obiceiurile de consum? Şi cum se vor contura noile trenduri?

Pare evident că în modă se încearcă, de către câteva branduri mari internaţionale, o schimbare disruptivă care să genereze un alt sistem faţă de cel cunoscut până acum. Incertitudinea organizării evenimentelor tradiţionale pentru vânzări şi marketing în industria noastră, improbabilitatea organiză­rii show-urilor de modă în sezonul următor e posibil să creeze ocazia găsirii unor soluţii alternative pentru buyeri şi, implicit, pentru branduri. Logic ar fi ca firmele foarte mari să fie supuse unui stres foarte mare, iar fir­mele mici, mai flexibile, să se poată adapta mai uşor. Dar ce mai e logic în ziua de as­tăzi?! Informaţiile sunt puţine, e clar că fie­care brand îşi face strategia lui în funcţie de situaţia financiară în care se află, pare clar că băncile nu sunt foarte doritoare să îşi asume riscuri în acest domeniu, deci lucrurile nu sunt simple deloc. Ca în orice domeniu, vor fi câştigători şi perdanţi. Cred că brandurile care au o ofertă combinată online/offline sunt mai pregătite să reziste în această cri­ză decât cele care sunt prezente doar of­fline.

Totuşi, în mijlocul acestei incertitudini, mergi înainte, cu o nouă colecţie.

Da, Homebody este, de fapt, o dezvoltare mult mai amplă a liniei noastre de leisure. Linia făcea parte din colecţia noastră, cli­entele noastre fidele ştiu că, de ani de zile, noi avem vedetă pantalonii de trening altfel sau tricourile cu soluţii surprinzătoare fie prin asocierile de materiale, fie prin croia­lă. Acum am considerat că e momentul să scoatem în faţă aceste produse, să le dăm şi un nume şi să le ajutăm să devină vede­te. Am adăugat şi multă culoare, lucru care se întâmplă foarte rar în colecţiile noastre, dar am simţit că terapia prin culoare va fi importantă vara asta şi am îndrăznit să propunem multe culori tari, dar luminoase: verde, galben, lime, ciclam, orange. După trei săptămâni de la lansare, pot spune că am intuit bine şi că am reuşit să atragem atenţia clientelor care pun accentul pe ca­litate, confort şi stil.

Te defineşti mai degrabă ca antreprenor, decât ca designer. De ce?

Pentru că eu sunt antreprenor. Aş putea la fel de bine să construiesc o autostradă sau să conduc un spital. Sunt un antreprenor care, întâmplător, de 30 de ani, conduce un colectiv de profesionişti care sunt specializaţi în producţia de confecţii.

Ce strategie ai ca antreprenor în această perioadă post-pandemie?

Deocamdată strategia e simplă: rezistăm cât putem, fără a insista să salvăm business-uri care nu pot fi salvate prin asumare de ris­curi moderate. Lipsa de vizibilitate în viitor şi incertitudinea preferinţelor consumatorilor post-Covid mă face să fiu foarte rezervată în a mă arunca cu capul în jug pentru a sal­va afaceri, fie ele şi cu o tradiţie de zeci de ani. Când ai sute de angajaţi, deciziile trebuie luate rapid şi trebuie să fie bazate pe calcu­le foarte pragmatice, din păcate. În acelaşi timp, zilnic, efortul de negociere cu partene­rii, clienţii, băncile, e o dovadă a eforturilor noastre de a găsi soluţii de a depăşi aceas­tă perioadă. Problema, însă, nu ţine doar de voinţă sau de putinţa noastră, ci are multe variabile pe care, din păcate, noi, antrepre­norii, nu le putem influenţa acum.

Romanian Fashion Week era la un pas să renască. Pandemia a dat multe planuri peste cap. În momentul de faţă, ai renunţat la eveniment sau îl păstrezi între planuri pentru un viitor în care vor fi posibile astfel de evenimente?

Romanian Fashion Week devenise Romani­an Creative Week, un eveniment în care moda îşi primea firesc prietenii din alte industrii creative în unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, Iaşi. Nu am renunţat la idee, am amânat reluarea evenimentului, cel mai probabil pentru anul viitor, 20-23 mai. Am muncit mult la acest eveniment împreună cu o echipă frumoasă şi suntem convinşi că la anul vom reveni cu mai multe idei şi o dorinţă mai mare de a fi împreună creativi şi prieteni ai creativităţii din toată ţara.

Ai împlinit 55 de ani. Cum ţi-ai sărbătorit ziua de naştere în izolare? Şi cum priveşti trecerea timpului – te sperie sau nu?

Nu îmi place ziua mea de naştere… Mi se pare obositoare şi, după o anumită vârstă, nu ştiu dacă mai e neapărat un motiv de bucurie. Aşa că a trecut ca orice altă zi. Cu ceva mai multe flori şi dulciuri şi cu distanţare soci­ală. Bine că a trecut! (râde) Iar cei 55 de ani împliniţi sună mult dacă stau să mă gândesc, dar sincer, mă simt de 35, ceea ce mă cam îngrijorează. Aşa că mă simt de 35, mă com­port ca la 45, dar ştiu că am 55… Timpul tre­ce pentru toată lumea şi nu, nu mă sperie trecerea lui. Sper să devin mai înţeleaptă, mai echilibrată, să mă menţin la fel de activă şi să am aceeaşi dorinţă de a construi şi de a lăsa ceva în urma mea ca şi până acum.

Ai fost plecată din ţară destul de mult în ultimii ani, pentru a fi alături de fiul tău, care a făcut liceul în Elveţia şi facultatea în Italia. Cum a fost această experienţă?

Frumoasă! I-am acordat fiului meu – şi mie – zece ani, între 14 şi 24 de ani vârsta lui, atunci când am considerat eu că prezenţa mea era mai importantă pentru el. Sigur, poate am fost exagerată, sufocantă, ener­vantă, încăpăţânată, dar ştiu că am fost ală­turi de el în acele cinci minute în care avea nevoie de un sfat sau de o opinie. Şi sunt sigură că acest lucru a contat şi că undeva, cândva, sămânţa sadită în aceşti zece ani va rodi foarte frumos.

Te-ai descrie ca o mamă strictă, severă?

Da şi nu. Depinde despre ce vorbim. Sunt o mamă care ţine foarte mult la educaţie, bun simţ şi la a fi om. Dacă aceste condiţii sunt respectate, sunt cea mai de treabă mamă.

Ce a studiat fiul tău şi cum se adaptează el la structura business-ului tău? Pentru că înţeleg că acesta a fost următorul pas pentru el, după studii: să lucreze cu tine.

A studiat Economia la Universitatea Bocconi din Milano. Acum face cunoştinţă cu afacerile noastre. Şi are nevoie de multă răbdare pentru a înţelege fiecare organizaţie din companiile noastre. E suficient de curios şi interesat de tot ceea ce vede. Nu ştiu, însă, dacă va alege să rămână alături de noi sau va decide altceva pentru viitorul lui profesional. Deocamdată are răbdare cu noi, pentru că ştie că trebuie să înţeleagă afacerile pe care le avem.

De ce ai ales discreţia în ultimii ani?

Priorităţile se schimbă, în funcţie de eta­pa în care te afli. Prioritatea mea a fost, pen­tru zece ani, fiul meu. Şi m-am concentrat în acea direcţie. Fiind o chestiune persona­lă, nu aveam nimic de comunicat. De aici şi „discreţia“ pe care aţi remarcat-o.

Citește continuarea pe OK Magazine