fbpx
usr

Iniţiativa #FaraPenali, susţinută de USR, amânată în comisiile Senatului din lipsă de cvorum

Dezbaterea iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei “Fără penali în funcţii publice” a fost amânată, pentru a doua oară, deoarece mai mulţi senatori din Comisia juridică şi Comisia de Constituţionalitate din Senat au lipsit, în consecinţă nu s-a putut asigura cvorumul necesar.

USR precizează că luni, 20 iulie, după o serie de intervenţii din partea reprezentanţilor mai multor partide, s-a decis ca dezbaterile să aibă loc simultan, în data de 21 iulie, în Comisia Juridică şi Comisia de Constituţionalitate.

George Dircă, Senator USR, membru în Comisia Juridică: “Discuţiile de luni, din Comisia Juridică, arătau clar că se încearcă tergiversarea lucrurilor. Nu poţi fi jurist de meserie, membru al Comisiei Juridice, şi să spui că vrei să aduci amendamente în comisie la o iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei. Luni, când aveam cvorum în Comisia Juridică, am propus să discutăm şi să votăm, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple şi la Comisia de Constituţionalitate, urmând ca voturile de la noi să se adune cu voturile din Comisia de Constituţionalitate. Majoritatea a decis altfel, amânând discuţiile pentru a doua zi, când nu am avut cvorum în cele două comisii reunite.”

Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei “Fără penali în funcţii publice” a fost adoptată, după un an de blocaj, de Camera Deputaţilor şi USR se teme că se încearcă blocarea ei, pentru încă o lungă perioadă de timp, la Senat.

Nicu Fălcoi, Senator USR, preşedintele Comisiei pentru Constituţionalitate: “Este dezamăgitor să constat că senatori care au votat pentru organizarea şi apoi prelungirea sesiunii extraordinare a Parlamentului nu participă, acum, la lucrările din comisii, desi acest lucru face parte integrantă din activitatea din timpul sesiunii extraordinare. Mai mult decât atât, absolut surprinzător este să constat că senatori care dimineaţa la ora 11 nu pot participa – nici măcar on line! – la lucrările Comisiei de Constituţionalitate, la ora 15 votează bine-mersi proiectele de lege din Plen. Este clar o încercare de a tergiversa adoptarea unei iniţiative care, într-adevăr, ar putea schimba radical, în bine, viaţa politică din România.”

După dezbaterile din Comisia reunite, iniţiativa urmează să fie supusă votului din Plenul Senatului. În cazul în care ea primeşte votul favorabil a 2/3 din numărul senatorilor, Guvernul ar urma să organizeze referendumul de modificare a Constituţiei în 30 de zile.