fbpx

De ce nu mai este Vama Vama Veche. Sau moartea unei stațiuni.

Vama Veche este un mit despre care s-a vorbit, zic unii, prea mult.

Cineva din presa clujană găsise de curând și tabăra UBB Cluj, unde erau cazați proto vamaioții, clujenii universitari care s-au aciuat prin anii ’70 în pustietatea celui mai îndepărtat loc cu nisip de pe hartă. În timp ce intelectualitatea bucureșteană, cu Zoe Dumitrescu Bușulenga și Nina Cassian, ca femele alfa, înființa 2 Mai-ul.

Mitul ăsta romantic era dat de refugiul celor cu păr lung și cu muzică progresistă în traistă. Avea personaje ca animatori spirituali, așa cum Woodstock-ul a avut o poteră spiritual-împăciuitoare în loc de poliție sau badigarzi. Apoi a venit “Salvați Vama Veche” și Stufstock-ul lor (festival alternativ de nisip cu câteva ediții). Și-au făcut treaba și-au murit ca mai orice inițiativă românească care nu are sprijinul celorlalți români (Festivalul Sziged, cel mai mare festival de gen din Europa de Est, a avut sprijinul statului maghiar, fix când dădeau să-nchidă).

Pe scurt, Vama Veche era o adevărată stațiune culturală în care veneau și vamaioții din Vest.

Însă comercializarea fără caiet de sarcini și fără cap și leac a inceput să-i sape la rădăcină. Vamaioții vechi au început să-i boscorodească pe cei care-i făcuseră prea multă reclamă încercând s-o salveze (cel mai tâmpit reproș care circulă în ultimii 20 de ani la adresa activiștilor de la SVV).

Comercianții au început cu termopanele și supermarketurile, tarabele vamaioților s-au împuținat precum homo sapiens în fața neanderthalienilor, iar primarii făceau și ei ce știau mai bine: luau șpagă făcând loc mamaioților din Mangalia care își doreau și ei o fleică din tunul de vară de două luni.

Mai apoi, Vama s-a împărțit în două : stânga și dreapta. Reper central: “Magheru”.

Stânga era pentru nudiștii și amatorii de plajă de carte sau de concerte live cu muzică alternativă, sau de gulașul tradițional de la Papa la Șoni, sau de vibe-ul Pescăriei cu miros de apus în transă și marijeană, sau de răsăritul cu Bolero de la Stuf, sau de rock-ul motocicliștilor de la The Ark.

Dreapta era mai “main stream”, pentru agățat itinerant și shot-uri de ora trei, cu circul și diversitatea cluburilor de agățat pe plajă, într-un weekend care era prea scurt pentru plimbări romantice și răvașele unor lumi dispărute.

Apoi a venit și ultimul primar, proprietarul locantelor centrale “La Frontiera”, care i-a dat lovitura de grație.

Citește textul integral scris de Liviu Mihaiu pe guerillaradio.ro