fbpx
cristi minculescu

Cristi Minculescu cântă iar sub numele IRIS

În direct în Clubul de Seară, la Europa FM, Cristi Minculescu a vorbit despre viitorul trupei IRIS, nume sub care va cânta de aici înainte alături de Doru Borobeică și Valter Popa, în timp ce Nelu Dumitrescu va folosi și el numele de IRIS.

În direct prin telefon, Cristi Minculescu a făcut și un exercițiu de imaginație, provocat de Toader Păun, și și-a imaginat cum ar introduce piesa ”Amintiri” de pe scena Săli Palatului în timpul concertul aniversar pe care speră să îl poată organiza în luna octombrie.

“Dupa o colaborare profesionala îndelungată, noi, membrii formatiei IRIS, Doru Borobeică, Nelu Dumitrescu, Cristi Minculescu și Valter Popa, am ales doua drumuri separate, așa cum anunțam în anul 2017.

Din respect pentru tot ce a însemnat IRIS în această componență și mai ales din respect pentru publicul nostru, am ajuns la un consens cu privire la denumirile formațiilor noastre, în ciuda diferențelor care fac ireconciliabilă relația noastră profesională, urmând ca, în continuare, să evoluăm separat.

Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică își vor urma împreună drumul și se vor numi:

IRIS
CRISTI MINCULESCU, VALTER & BORO

Sursa – www.europafm.ro