fbpx

Ce nu vă va spune niciun candidat la primărie, niciodată

Multumesc ca n-ati crezut ca titlul e un clickbait.

Caci nu e. Las aici cateva lucruri esentiale si sincere despre Bucuresti (si pana la urma fiecare oras), pe care nu le vom gasi in aceasta campanie electorala:

1. Subventia la caldura.

Firea spune ca daca vine Nicusor o sa creasca preturile cu nu-stiu-cat. Nu stiu ce spune Nicusor, inca. Ce-ar trebui sa va spuna toti candidatii?

Ca platim prea putin pentru energia termica si ca diferenta vine de la stat, deci din buzunarul fiecarui roman. De aia si atatea datorii in sistem: pentru ca sistemul nu e alimentat cu bani, dar cheltuieli are. Nu incepeti cu pierderile de caldura din tevi, ca nu ma intereseaza whataboutismul. Repararea lor oricum costa si ea bani. Pe care NU vrem sa ii platim.

Energia trebuie sa fie mai scumpa ca sa avem si apa calda si caldura. Sau sa mai gasim niste fraieri in alte orase care s-o subventioneze din taxele lor.

Asta e fraza onesta care lipseste din discursurile candidatilor.

2. Traficul.

Firea a incercat cu taxa oxigen, s-a speriat pentru ca tocmai pesedistii ei, cu rable de 100 de ani, i-au scris s-o injure sau s-o reclame. Nicusor nu stiu ce zice aici, dar iarasi nu cred (ca altfel era scandal) ca va spune ceva cu adevarat dureros.

Deci: ce-ar trebui sa va spuna toti candidatii?

Ca sunt prea multe cladiri, cu prea multi oameni si prea putine sosele in Bucuresti. Si ca toata lumea vrea cu masina la serviciu, pentru ca ploaie, zapada sau noroi, de parca am fi o specie tropicala (ok, suntem, dar asta e alta discutie).

Ce mai trebuie spus aici, sincer?

TRAFICUL SUNTEM NOI. Si singura solutie sa-l rezolvam e sa facem masina NERENTABILA si nepractica. Adica taxe mai mari, transport in comun mai frecvent si piste pentru solutiile alternative (care totusi se pot folosi din martie si pana in noiembrie).

Nu exista solutii altele decat modificarea comportamentului cetatenilor. Trafic mai usor cu noi facand acelasi lucru nu se va intampla. Dar, din nou, niciun candidat nu va va spune aceasta fraza.

3. Primaria mare sau primariile de sector?

ORI UNA, ORI ALTA!

Altfel spus, avem prea multi functionari, prea multe salarii, prea multe sinecuri. Trebuie sa ramanem cu o singura administratie pe un singur teritoriu. Asa e prea multa concurenta in taiat frunze la caini, pe banii nostri.

Aici, n-am vazut niciun candidat sa aiba o pozitie serioasa. Iar desfiintarea uneia sau a alteia dintre aceste doua entitati ar trebui sa fie prioritatea zero a oricui, cred eu.

4. Mediu.

Aici ambii candidati importanti promit mediu mai curat, bla, bla, bla. Nu stiu ce promite Base, ca nu ma pot concentra sa-l urmaresc. 

Ce ar trebui spus aici, la fel de sincer?

Simplu. Gunoiul care arde noaptea si ne sufoca e cel pe care l-am aruncat saptamana trecuta. Noi. Nu Firea. Nu Nicusor. Noi toti.

Multumita guvernului PSD (am uitat care) – care a desfiintat taxa la groapa acum cativa ani – e cu mult mai rentabil sa arunci tot, in loc sa colectezi selectiv si sa reciclezi.

Tot multumita diverselor majoritati parlamentare, companiile nu au prea multe incentive sa puna un pret pe pet-uri si sticle, astfel incat sa merite sa le returnezi undeva. Le e usor cum e acum si niciun politician nu are sange in instalatie sa le puna sa sufere si ele (financiar) pentru un mediu mai curat.

Citește mai mult pe blogul lui Lucian Mândruță