Bucharest International Film Festival va avea loc anul acesta între 27 august şi 3 septembrie în aer liber, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în Grădina cu Filme – Cinema & More a Creart şi în curtea Operei Comice pentru Copii, au anunţat organizatorii.
Cea de-a 16 ediţie aduce patru secţiuni cunoscute deja publicului şi una nouă, Socially United in Cinema.
Competiţia oficială va cuprinde filme ce vor fi evaluate de un juriu 100% românesc. Panorama va propune cele mai de succes filme care aparţin unor regizori consacraţi, premiate în festivaluri internaţionale din perioada 2019 – 2020 (Berlinală, Cannes, Veneţia).
Films 4 kids, realizată în colaborare cu Opera Comică pentru Copii, propune filme pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani. Secţiunea cuprinde şi alte activităţi de educare şi cunoaştere cinematografică.
Socially United in Cinema, curatoriată de Cristina Cepraga, aduce în prim-plan pasiunea pentru artă şi umanitate. Cu această ocazie va fi organizată o întâlnire online, unde vor fi discutate temele filmelor propuse.
Focusul de anul acesta va fi pe cinematografia coreeană.