fbpx

Alina Apostol, primar PNL: “Am reușit să rup multe bariere și să obțin finanțări, care sunt inexplicabile pentru colegii mei care aveau avantajul politic”

Și-a început cariera în administrația publică, nu a considerat că tocurile pot fi o problemă în a face politică și a avut curaj de a candida la cea mai importantă funcție pentru comunitatea din care face parte, cea de primar al comunei Ciortești, județul Iași.

Alina Apostol este unul dintre cei mai tineri primari ai Partidului Național Liberal din țară, este căsătorită și are un copil, iar trecerea de la calitatea de simplu cetățean la cea de lider al comunității a fost determinată de una dintre problemele existente la nivel național: promisiuni multe și realizări puține.

Cum se prezintă primarul Alina Apostol?

Este greu să prezint primarul Alina Apostol. Am decis să intru în politică în martie 2016, pot spune că la ușa mea a bătut ”politicul” PNL, când în urma apariției Ordonanței ”traseiștilor” în 2015 viceprimarul PNL de atunci a decis sa schimbe tabăra, iar PNL nu avea un candidat cotat bine pentru alegerile locale.

Nu am făcut politică, dat fiind faptul că dețineam o funcție publică de conducere de secretar al Comunei Codăești, judetul Vaslui, iar în trecut am lucrat vreme de 7 ani, în cadrul Primăriei Comunei Ciortești pe funcție publică, fiind incompatibilă cu politica.

“AM TOT SPERAT LA ”ASFALT” ȘI ȘCOLI BUNE ȘI NU S-AU REALIZAT. AM CONSIDERAT CĂ DEȚIN COMPETENȚELE PROFESIONALE NECESARE ȘI CREDEAM CĂ POT SCHIMBA SISTEMUL PE CARE ÎL BLAMAM, DOAR DACĂ VOI AVEA CURAJUL DE A MĂ IMPLICA”

Cum a venit intenția de a candida pentru funcția de primar al comunei Ciortești?

Am decis să fac pasul în politică și să accept invitația PNL de a face parte din echipă, pentru simplul motiv al intenției conducerii de a comasa școli din comună, și implicit și școala unde copilul meu învață și astăzi.

Am evaluat și am decis că, după o lungă perioadă de așteptare, să se implementeze obiective de investiție, mi-am dat seama că nu se va întâmpla nimic. Locuim eu și familia mea din anul 2005 în Comuna Ciortești și până în 2016 am tot sperat la ”asfalt” și școli bune și nu s-au realizat. Am considerat că dețin competențele profesionale necesare și credeam că pot schimba sistemul pe care îl blamam, doar dacă voi avea curajul de a mă implica.

Cât de mult a contat faptul că erați deja membru al comunității locale în obținerea mandatului de primar?

Regula nu s-a aplicat în cazul meu, eu și soțul meu suntem în comuna Ciortești din anul 2005, când în urma unui examen el a fost numit Preot în localitatea Șerbești, componentă a comunei Ciortești. Dar parcursul nostru în această comunitate a determinat oamenii să vadă în alegerea mea în funcția de primar, ca pe o alternativă bună.

alina apostol4Cum se schimbă viaţa unei femei – soţie, mamă – odată ce pătrunde într-o lume dominată de bărbaţi?

Nu este ușoară postura, o femeie este o țintă pentru societate, însă consider că dacă demonstrezi competența, dispar ecourile negative. Cea mai grea provocare este echilibrul familial și cel al carierei de politician, încerc să le îmbin, gătesc cu drag, noi mâncăm traditional și cât mai natural, sunt norocoasă că am parte de o susținere necondiționată a soțului și a fiului meu, care la 7 ani, înțelege că ”mami” face școli și că ajută și alți copii să fie fericiți.

Sunt multe de spus, dar cred că cel mai mare ajutor este echilibrul psihologic, pe care ei mi-l asigură, ei sunt motivul zâmbetului meu, indiferent de greutăți și piedici legislative sau politice.

“SUNT NOROCOASĂ CĂ AM PARTE DE O SUSȚINERE NECONDIȚIONATĂ A SOȚULUI ȘI A FIULUI MEU, CARE LA 7 ANI, ÎNȚELEGE CĂ ”MAMI” FACE ȘCOLI ȘI CĂ AJUTĂ ȘI ALȚI COPII SĂ FIE FERICIȚI”

Cum a fost la începutul de mandat?

Greu, solicitant și cu multe dezamăgiri, mă așteptam ca instituțiile statului să fie mai cooperante cu o autoritate locală, însă politicul a infestat mult zona aceasta, iar avizele se obțin mai greu dacă nu ești un om politic cu greutate și ”la Guvernare” .  Acest lucru m-a făcut să insist și mai mult, și să citesc mai mult, să caut să fiu cu un pas în fața, să depun documentații fără cusur, și să pot combate textele obișnuite ale refuzurilor. Am reușit să rup multe bariere și să obțin finanțări, care sunt inexplicabile pentru unii din colegii mei care aveau avantajul politic.

alina apostol3

Care sunt proiectele majore ale comunei pe care o administrați?

Proiecte finalizate

1. „DOTAREA CU BULDOEXCAVATOR ȘI CISTERNĂ A SERVICIULUI PUBLIC DE GOSPODĂRIRE COMUNALĂ, A COMUNEI CIORTEŞTI, JUDEȚUL IAŞI –MĂSURA 4.4./ 6B -„Dezvoltarea unor UAT-uri viabile prin inovare socială în teritoriul GAL” – Strategia de Dezvoltare Locală a Asociației Grupul de Acțiune Locală „Ștefan cel Mare”, PNDR 2014 – 2020, AXA LEADER, în valoare de 489.656 lei

2.“MODERNIZARE PRIN ASFALTARE DRUM COMUNAL CIORTESTI-DELENI, L=3.150 KM” din Bugetul Local în valoare de 1.998.434,07 lei

3.“DEMOLARE ȘI CONSTRUIRE ȘCOALĂ PRIMARĂ DIN SAT ROTARIA, COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI” proiect finanțat de MDRAP – Școli fără autorizare în valoare de 1.368.347 lei

4. “ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE GRĂDINIȚă CU PROGRAM NORMAL ÎN SAT SERBESTI, COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI” în valoare de 2.716.520 lei în 95% execuție lucrări

În curs de implementare

1. START-UP SOCIAL ÎN REGIUNEA NE – ÎN CADRUL PROGRAMULUI OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020 –  cu o valoare de 3 milioane de euro UAT Comună Ciortesti este partener 1 cu o suma alocată de 5.357.000 lei

2. “REABILITARE, MODERNIZARE ȘI DOTARE CĂMIN CULTURAL SAT CIORTESTI, COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI”– fonduri europnene AFIR Submasura 7.6 cu o valoare de finanțare de 1.585.942 lei în procedura de avizare execuție lucrări

3. ÎNFIINȚARE SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ ÎN COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI” proiect finanțat prin PNDL ÎI cu o valoare de 13.345.000 lei – 80% execuție

4. „REABILITARE ȘI EXTINDERE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ CIORTESTI, COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI” proiect finanțat prin PNDL ÎI cu o valoare de 1.704.254 lei și 35% execuție lucrări

5. ”MODERNIZARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DIN SAT COROPCENI, COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI” proiect finanțat prin MDRAP – Școli fără autorizare în valoare de 1.472.313 lei 95% execuție lucrări

6. „REABILITAREA DRUMURILOR AFECTATE DE PAGUBELE PRODUSE ÎN URMĂ FENOMENELOR HIDROMETEOROLOGICE PERICULOASE, ÎN COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI„ 6.9 KM în satele COROPCENI și ROTARIA, proiect finanțat prin CNI cu o valoare de 15.220.153 lei, în faza de licitație a ob. de investie

7. „MODERNIZARE PRIN ASFALTARE A DRUMULUI COMUNAL DC 69B ȘI DRUMURI SĂTEȘTI DIN SATUL SERBESTI, COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI„ în valoare de 7.761.000 lei în așteptare finanțare pe Fondul de Investiții _ CNSP, emisă autorizația de construire

8. „CONSTRUIRE ȘI DOTARE CĂMIN CULTURAL ÎN SATUL COROPCENI, COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI„proiect finanțat de Compania Națională de Investiții în valoare de 3.945.000 lei în procedura de licitație pentru execuția lucrărilor

9. CONSTRUIRE SEDIU PRIMĂRIE ÎN SAT CIORTESTI, COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI” proiect finanțat de Compania Națională de Investiții în valoare de 4.992.000 lei în procedura de licitație pentru execuția lucrărilor

10. Întocmire documentație tehnică pentru „ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE CENTRU MEDICO-SOCIAL ÎN COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI„ proiect finanțat de FRDS în valoare de 25.000 euro

11. Voucher 15.000 euro WI-FI Eu

Urmează a fi implementate

REABILITAREA DRUMURILOR AFECTATE DE PAGUBELE PRODUSE ÎN URMĂ CALAMITĂȚILOr ÎN SATUL CIORTESTI, COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI”3,7 km

„REABILITAREA DRUMURILOR AFECTATE DE PAGUBELE PRODUSE ÎN URMĂ CALAMITĂȚILOr ÎN SATUL DELENI, COMUNĂ CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI”2,7 km

REABILITAREA DRUMURILOR AFECTATE DE PAGUBELE PRODUSE ÎN URMĂ CALAMITĂȚILOr ÎN COMUNA CIORTEȘTI, JUDEȚUL IAȘI” 13,6  km

„MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNĂ CIORTESTI, JUDEȚUL IAȘI” – proiect depus pe AFIR subamsura 7.2 fonduri UE declarat eligibl, dar sub linia de finanțare așteptăm realocarile – sunt drumuri din localitatea COROPCENI 4 km

Aveţi un model în administraţie, în politică?

  Ilie Bolojan și Emil Boc, pentru mine ei sunt etalonul unui management administrativ de calitate. Îi cunosc personal, gândesc proactiv, văd per ansamblu dezvoltarea, iau toate șansele de atragerea fondurilor, își asumă riscul ”greului”!

alina apostol2

Suntem la câteva luni de zile de alegerile locale. Cum arată lista cu obiectivele propuse de la începutul mandatului? 

Simplu! Apă și canalizare în toată comuna, asfalt 100% și finalizarea proiectelor aflate în diferite stadii. Atragerea investitorilor și sprijinirea în  dezvoltarea antreprenoriatului.

Susțineți alegerea primarului în două tururi de scrutin?

In ambele cazuri pot fi discutii pro si contra. Eu mi-am câștigat mandatul la o diferență de 36 de voturi față de primarul în funcție, care avea 4 mandate și era de nedetronat, tot timpul intra în negocieri după primul tur, și turul 2 era o formalitate. Cred că nu aveam șansa să fiu primar astăzi, într-o localitate rurală, cu o populație predominant de vârsta a doua, femeie fiind și la doar 30 de ani.

Este greșită concepția că primarii în funcție nu pot fi detronați, da este necesară exprimarea voinței majorității, și de aceea consider oportună alegerea primarilor din două tururi, dar cu reținerea că se pot face negocieri politice care pot intoxica această voință.

Vă mai doriți un nou mandat de primar al comunei Ciortești?

Cred că mai am de terminat ce am început, și timpul e cel mai mare dușman, despre schimbările de Guvern, nici nu mai spun, toate au dus la decalaje temporale semnificative, și DA îmi mai doresc timp, și implicit un nou mandat.

Aveți experiență în politică și administrație, recomandați și altor femei să se implice în aceste domenii?

DA! Cu tărie recomand tuturor să se implice, și nu doresc sa fiu feministă convinsă, recomand intrarea oamenilor competenți, profesioniști și cu un CV în spate, dacă sunt femei cu atât mai bine, pentru că încă avem problema reprezentativității pe cote de gen, dar nu militez pentru asta, importantă e competența!