fbpx

Adriana Petrescu, psiholog: “Poți schimba destinul unul om cu un cuvânt sau poți să-i frângi destinul pentru totdeauna”

De peste 25 de ani, Adriana Petrescu activează ca psiholog și specialist în comunicare emoțională. Crede în fericire și din experiența ei consideră fericirea se învață. Despre cum a ajuns psiholog, satisfacțiile ei profesionale dar și sfaturi pentru alegerea psihologului aflați din răspunsurile oferite mai jos.

De unde această pasiune pentru psihologie? Ai fost atrasă din copilărie, din adolescență, de acest domeniu?

Adriana Petrescu: Pasiunea mea pentru psihologie a început înainte ca să știu că se numește …psihologie. Eram destul de mică când am observat că am capacitatea de înțelege emoțiile oamenilor. Mi se părea foarte interesant să le urmăresc reacțiile, mimica și să observ ce anume se schimbă în comportamentul lor. Mă uitam la dinamica părinților mei și observam cât de puțin lipsea uneori să evite un conflict. Observam ce ar fi avut nevoie mama să fie în armonie cu tata și invers. Mai pe urmă am extins curiozitatea în gașca de prieteni unde repede am devenit un sfătuitor de nădejde. Cred că m-am născut cu un mare har și anume nu judec și nu am invidii, cumva am înțeles de mică că fiecare dintre noi are o individualitate și un loc anume pe care nimeni altul nu îl poate ocupa.

Într-o societate care încă are îndoieli cu privire la domeniul psihologiei, cum ai reușit să reziști?

Adriana Petrescu: Aici este poveste tare lungă. Am terminat facultatea în prima generație de psihologi după 1989. Consider că puține generații mai apoi s-au bucurat de atâta sprijin din parte profesorilor. A fost o perioadă de reciprocitate în care profesorii insuflau pasiunea de a studia, a ieși din zona de confort și a analiza totul în funcție de context. Noi studenții aveam o sete de cunoștere enormă să învățam despre ceva ce ne-a fost atâta timp ascuns: EMOȚIA UMANĂ. Nu chiulea nimeni de la cursuri, nu lipsea nimeni de la seminarii și toată lumea se străduia să facă cât mai multe proiecte interesante. Acum dacă mă uit înapoi, îmi amintesc cu nostalgie orele petrecute la bibliotecă și prețul enorm al primelor cărți de psihologie. Atunci făceai psihologie mai mult de curiozitate, generația părinților noștri priveau facultatea cu multă neîncredere. Cât despre locuri de muncă, singurele oferite erau în industria transporturilor unde evident nu dorea să meargă nimeni.
O țin minte și acum pe mama care nu înțelegea de ce s-ar duce un om să-i povestească altui om necunoscut problemele. Și evident oameni ca mama mea erau mulți, dacă nu, marea majoritate.
La terminarea facultății aveam două variante, ambele necăștigătoare pentru mine: să lucrez într-un laborator de testare sau la un orfelinat. Laboratorul mi se părea prea static și orfelinatul era un mediu dur fără ieșire, un mediu în care părerea ta conta foarte puțin.
Mi-aș fi dorit să mă specializez în psihologia reclamei, dar pe vremea aceia era în mare vogă ”v-am prins vrăjitoarelor” pentru cine își aduce aminte de începuturile publicității în România. Nici vorbă de vreo specializare într-o industrie la fel de nouă ca și meseria de psiholog. Dar tot am reușit cumva, m-am specializat la locul muncă, lucrând ceva ani buni în câteva din cele mai mari agenții de publicitate.
Lucrând în agenții mi-am ascuțit simțul în ceea ce privește publicul și ce anume determină o reacție emoțională. Din agenție m-am dus în antreprenoriat și acolo mi-am desăvârșit talentul de psiholog fiind mereu atentă să îmbin presiunea unei piețe în continuă dezvoltare cu nevoia omului de a fi securizat, validat și motivat. Îmi amitesc cu mult drag perioada aceea în care în fiecare zi te întâlneai de la primă oră cu o problemă de viață, o nevoie sau o durere sufletească pe care o alinai. Și astfel lucrurile mergeau foarte bine în companie.
Emoția oamenilor este extrem de importantă când este vorba de performanță sau succes. Observ în zilele noastre numeroasele probleme care derivă din aducerea omului la nivel de ”task”, ”cifră” sau ”rol”. Se pune atât de mare presiune pe oameni să performeze, uitându-se elementul necesar pentru asta: liniște sufletească.
Omul nu este un robot care își lasă emoțiile la poarta companiei, omul vine cu ele, uneori le poartă ca o povară grea și este foarte dificil să ai performanța pe care toată lumea o așteaptă de la tine. Poate de acea sunt și atâția oameni care caută cu disperare echilibrul.

Reușita mea în acest domeniul are două ingrediente importante: curiozitatea și autenticitatea. Sunt o fire extrem de curioasă și mă duc la toate formările care mă ajută profesional. Mi se pare fascinant cât de complexă este natura umană și totodată de ce nevoi simple avem pentru a trăi o viață frumoasă și împlinitoare.
Autenticitatea pe de altă parte este toiagul meu. Mă sprijin pe ea atunci când mă mai încearcă vreun puseu de ego profesional. Am vorbit mereu deshis despre greșelile pe care le-am făcut ca și fiică, mamă sau partener de cuplu. Despre fricile sau blocajele din carieră sau despre periodele în care mă sabotam. Din ele am învâțat să fiu ceea ce sunt acum. Toate evenimentele din viața mea, bune sau mai puțin bune, m-au făcut să îmi extind mai mult bazinul emoțional. Cred că un psiholog trebuie să simtă pe propria piele ce urmează mai apoi să vindece la alții.

Citește continuarea pe www.interviul.ro