fbpx

A fost înfiinţată Direcţia pentru Siguranţă Şcolară. Vela: „Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi, că în cadrul Poliţiei Române a fost înfiinţată Direcţia pentru Siguranţă Şcolară, care va fi alcătuită din 270 de poliţişti. „Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying”, a afirmat Vela.

Vela a spus că Poliţia Siguranţa Şcolară va fi formată din 270 de poliţişti.

„Poliţia Siguranţă Şcolară va avea o subordonare centrală, iar obiectul ei de activitate este strict legat de asigurarea protecţiei şi siguranţei elevilor şi a cadrelor didactice. Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying, şi actelor de violenţă între elevi în interiorul şcolii, cât şi în proximitatea acesteia. Totodată, va monitoriza măsurile de siguranţă, va analiza fenomenele  infracţionale din fiecare şcoală, va identifica riscurile şi problemele specifice fiecărei unităţi de învăţământ”, a explicat ministrul de Interne.

Potrivit lui Vela, această structură va coordona toate acţiunile de combatere a infracţionalităţii şi va dispune prezenţa poliţiştilor de ordine publică, rutieri, a jandarmilor şi a Poliţiei Locale pentru funcţionarea şcolilor în condiţii de siguranţă.

Citește mai mult pe universul.net